de dr. Steven M. Greer
Partea a 2-a
„Suntem întotdeauna cu voi”
Câteva anecdote interesante vă vor da o idee despre tipurile de oameni pe care i-am întâlnit în timpul realizării acestei lucrări.
De exemplu, în 1992, în timp ce organizam conferinţa cu astronautul Brian O’Leary în Colorado, am fost abordat de o femeie care insista să vină la întâlnirea specială destinată cercetătorilor. Aceasta era însoțitoarea colonelului M.K., acum soţia sa, care pretindea că este jurnalist. Ea, împreună cu colonelul, făceau parte din diverse proiecte psiho-operaţionale şi psiho-militare ale căror specialităţi erau psihotronica, radionica, armele de control asupra minţii şi ceea ce incorect sunt denumite arme „non-letale”. Aceste arme sunt utilizate uneori pentru a omorî oameni, ele folosind aşa-numitele unde electromagnetice scalare.
Cumva, ea a făcut rost de numărul meu de telefon. Eu eram plecat, aşa că a discutat cu soţia mea – o femeie minunată, care pune mare preţ pe ,,noblesse oblige” şi pe amabilitate. Această femeie i-a spus: „Cu cine mai exact ar trebui să mă culc pentru a avea acces la această întâlnire?” I-a spus aşa ceva soţiei mele! Asta este tot ce aveţi nevoie să stiţi despre calibrul unor asemenea oameni. Atunci când spun oamenilor că cei pe care îi întâlnesc în acest domeniu sunt unii dintre cei mai răi, dezgustători, venali şi corupţi oameni care trăiesc pe Pământ cred ceea ce spun. Am întâlnit cu toate acestea şi unii oameni minunaţi. Unul dintre oamenii care au venit pentru a ţine o prelegere a fost Dorothy Ives, soţia actorului Burl Ives, câştigător al premiului Oscar. Domnul Ives a fost prieten cu familiile Nixon si Reagan şi cu alţi oameni politici şi a fost mason cu gradul 32.
Dorothy a venit la mine după prelegere, foarte emoţionată şi m-a rugat să merg la ea acasă pentru a mă întâlni cu Burl.
Burl şi cu mine ne-am împrietenit. Ne-am întâlnit de multe ori, discutând despre o mulţime de subiecte. „Ştii, dintre toate persoanele nebune pe care mi le-ai prezentat, el este cel mai sănătos,” i-a spus el lui Dorothy, care întotdeauna întâlnea oameni interesanţi şi excentrici. El a înţeles că ne confruntăm cu un aspect ce avea multe dimensiuni profunde şi că abordarea noastră era foarte raţională şi integră – dat fiind faptul că toate aceste lucruri sunt „foarte îndepărtate”.
Dorothy nu ştia iniţial cine eram în realitate şi gradul în care aveam contacte cu serviciile de spionaj şi de securitate. În cele din urmă acest lucru a ieşit la iveală, iar eu i-am spus: „Există un om a cărui familie are legături profunde cu Agenţia Naţională de Securitate (NSA). Anumite persoane din familia sa sunt oameni importanţi la NSA, iar ei îmi furnizează unele documente”. Unul din aceste documente este o copie mărită a unui document din 1962. Are pe el nume de cod cum ar fi „Proiectul MOON DUST” şi „Proiectul 46” şi este clasificat Top Secret – însă nu a fost declasificat. Mi-a fost înmânat pentru a-l putea da la rândul meu oamenilor potriviţi. Acest document [CIA] este transcrierea unei înregistrări referitoare la ceea ce s-a aflat ascultând-o pe Marilyn Monroe...
Acest document descrie cum Marilyn Monroe, care se despărţise recent de fraţii Kennedy, supărată şi rănită, l-a sunat pe Robert Kennedy şi pe un socialist din New York, un vânzător de obiecte de artă, prieten de-al ei.
Marilyn Monroe spunea că va ţine o conferinţă de presă în care va dezvălui publicului ceea ce i-a spus Jack Kennedy cu privire la obiectele din spaţiu care s-au prăbuşit şi care au fost recuperate în New Mexico în anii ’40. Preşedintele Kennedy i-a spus acestea deoarece a văzut nava extraterestră şi resturile ei de la locul prăbuşirii. Acest document este încă strict secret şi este datat în ziua dinaintea nopţii în care Marilyn Monroe a fost găsită moartă
Am localizat de asemenea pe cineva care lucra in cadrul unității de spionaj a Departamentului de Poliție din Los Angeles care a ajutat la supravegherea lui Marilyn Monroe până în momentul morții ei și știa cum a fost asasinată. Nu exista nici un dubiu că ea a fost ucisă de agenți ai serviciilor secrete ale Statelor Unite.
Important, acest document a fost semnat de James Angleton, legendarul și fanaticul vânător de agenți infiltrați și cel care a oprit scurgerile de informații din cadrul CIA. Acest document, în opinia mea, era un mandat pentru crimă pentru Marilyn Monroe, deoarece rezuma ceea ce dorea ea să facă în mod iminent. Nu cred că știa în ce s-a băgat. Atunci când i-am spus lui Burl acest lucru, el a replicat: „Eu și Marilyn Monroe ne știam foarte bine și îți pot spune că toți care o cunoșteam știam că a fost ucisă, însă nici până astăzi n-am știut de ce!”...
O altă zi
În 1994 am fost invitat la un spectacol televizat cu Larry King. Show-ul era transmis în direct de lângă baza aeriană Nellis, Zona 51. Producătorul de la acea vreme a lui Larry King, un tip pe nume Farmer mi-a spus că a fost show-ul cel mai vizionat pe care l-au făcut vreodată.
A existat un moment în timpul interviului când Larry s-a întors către mine și m-a întrebat, „Ce credeți că știe Președintele despre acest lucru?” După cum știți acum, am predat documente pentru informarea Președintelui și a dr. Jack Gibbons, consilierul prezidențial pe probleme științifice și m-am întâlnit cu directorul CIA în luna decembrie a anului precedent.
Așadar, i-am răspuns: „Cred că ar trebui să puneți această întrebare Președintelui”. Și îmi amintesc că unii dintre invitați și Larry King au spus în același timp, „Ce vreți să spuneți?” Am răspuns: „Cred că ar fi mai bine dacă i-ați pune Președintelui această întrebare.” Am fost foarte criptic.
Ulterior, în timpul genericului de încheiere, eu și Larry King am avut o discuție privată, deoarece el știa că nu am spus totul. El m-a întrebat ce am vrut să spun atunci și i-am povestit neoficial despre contactele mele cu Președintele și despre faptul că deja l-am informat pe directorul CIA.
El m-a întrebat: „Doamne, de ce nu ai spus asta în direct? Asta ar fi fost o știre de prim rang!” I-am răspuns: „Deoarece încă mai lucrez cu acești oameni.” Oficial nu am spus nimănui despre întâlnirea cu directorul CIA decât după ce acesta a părăsit funcția, în ’95 sau ’96.
„Doamne, aceste lucruri sunt într-adevăr reale?” a întrebat Larry.
„Bineînțeles”, i-am răspuns, după care a urmat o conversație foarte interesantă.
Mai târziu, i-am spus, „Larry, de ce CNN și alte surse de știri vorbesc despre procesul lui OJ Simpson și alte nimicuri așa cum fac ziarele de scandal, 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână? Nu cunosc pe nimeni care să fie interesat nici măcar pe departe de acest lucru. Toți s-au săturat să mai audă despre el”. „Ei bine, trebuie”, a răspuns el.
„Ce vrei să spui prin trebuie? Ești jurnalist, de ce nu relatezi despre știrile tari de actualitate? Aceasta este cea mai tare știre a secolului!” am exclamat eu.
„Ei bine, conducerea îmi spune că pentru a păstra ratingurile ridicate și a concura cu celelalte rețele trebuie să transmitem și acest tip de murdării, iar ei mă plătesc foarte bine. Totul e legat de rating, iar ratingul aduce dolari pentru reclamă, iar acești dolari îmi plătesc salariul meu cel mare.” Aici a fost foarte direct.
I-am spus: „Da, însă cum rămâne cu integritatea jurnalistică și cu discreția editorială cu privire la ceea ce este important, la ceea ce merită a fi difuzat ca știre?” „Fii serios”, mi-a spus. „Asta e la suprafață și așa este de ani de zile. Totul se rezumă la bani și ratinguri.” Nu poți să crezi cât de jos se pot coborî trusturile de presă. Este cu adevărat o cursă în a te coborî cât mai jos cu putință, și reușesc să facă din ce în ce mai mult acest lucru, în fiecare an. Există de asemenea filtre ale organismelor de securitate națională care cenzurează știrile sensibile pentru securitatea națională. Corupția din mass-media este motivul central pentru care secretul poate fi menținut.
În 1995 am organizat prima întrunire a martorilor. Erau circa 18 colonei și oameni din aviație și de pe tot cuprinsul Statelor Unite și Rusiei. Ne-am adunat la Asilomar, un loc situat în Pacific Grove, California, în apropiere de Monterey. Laurance Rockfeller a susținut foarte mult această întrunire și erau acolo și oamenii săi, precum și unii din martorii inițiali, cum ar fi generalul de brigadă Stephen Lovekin. Totul a fost înregistrat video și audio, însă oamenii cărora le-am încredințat această sarcină au luat toate casetele și le-au vândut pe ascuns grupului Rockefeller.
Așadar, nu mai avem nici un fel de înregistrări ale acelor mărturii. Și nici până astăzi nu le-am recuperat. Uneori oamenii mă vor vedea ca fiind foarte fioros și atent cu oamenii și organizațiile; există un motiv foarte bun pentru asta: acest tip de furt și trădare s-a produs în mod repetat.
Către sfârșitul lui 1996/începutul lui 1997 am hotărât că este necesar să realizăm o informare de rutină în Washington DC la care să invităm toți informatorii guvernului, membri ai Congresului și alți oameni politici cu influență cu care am avut contacte.
Înainte de această informare, Shari Adamiak, Neil Cunningham, editor de imagine pentru BBC Londra și cu mine am fost la un laborator din Phoenix controlat de serviciile secrete. Unul din conducătorii operativi a spus „Puteți folosi laboratoarele noastre digitale pentru a compila materialele video necesare pentru această întâlnire”
Am strâns imagini video și fotografice ale OZN-urilor de pe tot cuprinsul lumii. Neil Cunningham urma să ne ajute să punem laolaltă cele mai bune imagini pe care le aveam pentru a le arăta Congresului. Desigur, știam cine era acest om.
Am zburat către Phoenix cu un zbor al US Airways și la aterizare am pus în aplicare protocoalele CE-5. Am intrat într-o stare de conștiință expansionată și am început să direcționez aparatele extraterestre către zona Phoenix. Le-am spus extratereștrilor: „Ar fi minunat dacă ați putea face ceva de netăgăduit câtă vreme suntem aici pentru a arăta materialul filmat Congresului, unde vom ține o informare peste câteva săptămâni.” Acest lucru avea loc pe data de 13 martie 1997, iar informarea congresului a avut loc la începutul lunii aprilie.
Laboratorul se găsește în Tempe, Arizona, și în timp ce lucram acolo cineva a intrat foarte agitat spunând: „Pe cer, deasupra Phoenix-ului, sunt OZN-uri enorme și sunt filmate!” Era vorba de „Luminile din Phoenix”! Acest eveniment a fost de categorie CE-5 (întâlnire apropiată de gradul 5).
Am aterizat în jurul orei 5,30 p.m., iar aceste evenimente au apărut în jurul orei 8,30. Unul dintre obiectele care s-au văzut cel mai mult timp era practic deasupra laboratorului! În acea noapte la știrile locale am văzut materialul filmat pe care îl puteam încorpora în filmul rezumat pe care apoi l-am dat spre vizionare Congresului!
Într-o seară, pe când eram în laborator, lucrând până târziu la aceste imagini digitale, și-a făcut apariția un general pensionat. Fusese pilot pe o linie aeriană particulară care desfășura operațiuni secrete și care transporta droguri pentru aceste proiecte din umbră. Acest general era terminat – era absolut ieșit din minți din cauza drogurilor. Întrând, a văzut o parte a materialului filmat despre OZN-uri pe care l-am primit dintr-o sursă militară. S-a uitat la mine și m-a întrebat: „Cum naiba ai obținut asta? Este strict secret.” M-am uitat la el și i-am răspuns „Și crezi că am să-ți spun?” „Cine naiba ești?”, m-a întrebat. I-am răspuns: „Sunt dr. Greer.” Mi-a răspuns: „Da, știu cine ești.” Am fost în acest laborator zile întregi până târziu după miezul nopții. Personajele care s-au perindat pe acolo erau incredibile: agenți drogați, foști oameni din forțele aeriene și spionaj, oameni din cadrul operațiunilor „negre”, dependenți de droguri, oameni din domeniul înaltei tehnologii, întreaga gamă de personaje, toate acționând având ca bază acest laborator obscur din Tempe...
Un domn care m-a abordat la o conferință din Tennessee a spus că nu știa de ce nu eram mort și că eram urmărit în tot ceea ce făceam. Era un om care a fost implicat personal și care a văzut lansarea unei arme care a țintit și distrus vehicule extraterestre utilizând sisteme electronice avansate.
Desigur, acoperirea pentru „Războiul Stelelor” sau Inițiativa de Apărare Strategică (SDI) este că există niște particule radiante – cum sunt cele utilizate în programul SDI pentru a intercepta rachetele și lucrurile de acest tip. In realitate, acțiunea reală a fost dintotdeauna în domeniul sistemelor de arme electromagnetice, a armelor cu impuls electromagnetic (EMP) și a armelor cu unde scalare. Atunci când o navă extraterestră se materializează în spațiu-timpul nostru, ea este vulnerabilă față de aceste arme electromagnetice avansate.
Avem martori la nivele ultrasecrete care au fost prezenți imediat după aceste evenimente în care au văzut sau au recuperat nave prabușite. Unul din martori, Jonathan Weygandt, se afla la granița dintre Bolivia și Peru când clica secretă a doborât una din aceste nave extraterestre la începutul anilor 1990. Avem oameni care au participat la întâlniri în care se plănuia doborârea navelor spațiale extraterestre. Avem și oameni care au participat la dezvoltarea acestor arme.
In 1997, la o întâlnire din Washington DC, a venit un martor pentru membrii Congresului, Casa Albă și funcționarii de la Pentagon, pe care l-am găzduit. Printre oamenii cheie prezenți la acest eveniment se afla și Congresmanul Dan Burton, care a fost președintele Casei Guvernamentale pentru Reformă și a Comitetului de Supraveghere. Unii dintre oamenii care au decis să rupă tăcerea urmau să spună lucruri mult dincolo de siguranța celui mai „prietenos” dintre membrii acestui grup de control.
Acest martor special, G.A., a avut informații specifice și detaliate despre planurile ascunse ale Războiului Stelelor.
El a participat la întâlniri comune cu NSA, CIA, NRO și unele programe corporaționiste unde a văzut aceste planuri, începând cu anii ’70. A spus că acestea erau complet operaționale: există capacitatea secretă nu numai de a ținti și ataca vehicule extraterestre, ci, de asemenea, de a înscena un atac fals asupra Pământului, utilizând reproduceri ale vehiculelor extraterestre realizate de către om și alte arme ultrasecrete. Intenția era de a utiliza aparate de figurație pentru a înscena un atac extraterestru astfel încât omenirea să se unească în jurul „Fratelui mai mare” și al unei grupări corporaționiste militare. Operațiunile ar fi precum cele din Războiul Lumilor (filmul). Și acest lucru va lua prin surprindere Centrul Național Militar de Comandă, CIA-ul, Casa Albă și Congresul, ca să nu mai vorbim de mase și de organele de informare. Așa cum masele credule au înghițit poveștile cu răpiri și mutilări ca dovadă a extratereștrilor răi, vor mușca din nou această momeală a „Războiului Stelelor”. Am intervievat numeroși oameni care au luat parte la proiecte secrete și care au participat la brigăzile ce realizau aceste răpiri, înscenând răpiri și mutilări.
G.A. era foarte nervos când era vorba de a dezvălui lucrurile în care a fost implicat. El a avut încredere în mine pentru că a fost abordat de oameni cu care lucrase înainte: erau tovarăși care fuseseră în operațiuni cu adevărat speciale, iar unii din ei, în diverse situații, salvaseră viețile altora. Asemenea grupuri constituie o adevarată frăție.
Ei nu au putut comunica între ei o lungă perioadă de timp însă știau ce se făcea în cadrul proiectului Disclosure. Cu siguranță supravegheau interacțiunea sa cu mine. Ei l-au implorat pe G.A. să se întâlnească cu ei înainte de a spune ce avea de spus în fața oamenilor din Congres și de la Casa Albă. La această întâlnire era un bun prieten al lui Al Gore și Bill Clinton și știau că acolo urmau să fie congresmeni puternici. Așadar a fost de acord să se întâlnească cu ei.
În dimineața evenimentului, în aprilie 1997, ne-am adunat pentru o întâlnire privată a tuturor martorilor strict secreți.
Era de asemenea acolo și astronautul Ed Mitchell. Chiar când eram gata de a obține mărturia lui G.A. am făcut o pauză. El a venit la mine și mi-a spus că trebuie să se întâlnească cu membri celulei din care a făcut parte – că ei au apărut și insistau să se întâlnească. Se simțea destul de loial față de ei și a fost de acord. Ei l-au dus într-un loc secret din Virginia și l-au ținut acolo până după miezul nopții, când întâlnirea noastră cu Congresul a luat sfârșit. Apoi l-au readus în Westin, iar el i-a strecurat un bilet sub ușă lui Shari Adamiak care era asistentul meu principal. În acest bilet scria: „Nu pot să vorbesc despre asta acum. Ei mă roagă să nu spun nimic despre lucrurile astea până când nu vor pune lucrurile sub control. Vor lucra la asta și au nevoie de timp.” G.A. mi-a spus că, din cauza proiectului Disclosure, starea de spirit din cadrul grupului secret era foarte proastă.
El a expus membri ai acestui grup secret care s-au ocupat de falsificarea unui atac extraterestru asupra Pământului și toți erau panicați. Singura putere reală pe care o au ei derivă din secretitudine, elementul surpriză și ignoranța celorlalți – iar noi am modificat această dinamică a lucrurilor prin revelarea planurilor lor.
Numeroși oameni din interiorul acestor operațiuni, incluzând oameni din conducerea SAIC și un bărbat care a lucrat ani de zile cu toate companiile aerospațiale importante, mi-au comunicat că ceea ce făceam noi a aruncat în haos întregul așa-numit grup de control MJ-12 (MAJESTIC-12 format din 12 membri de top, n.b.). Ofeream informații majore oamenilor puternici din DC, precum și publicului. Au apărut astfel defecțiuni și o mulțime de controverse, iar acest grup, care nu fost niciodată omogen, devenea din ce în ce mai divizat datorită muncii noastre.
Oamenii din umbră i-au spus lui G.A.: „Dă-ne timp pentru a aduce sub control acest lucru și dacă nu reușim, atunci poți să vorbești despre el.” Într-un anumit sens sunt încurajat să cred că ei nu au jucat încă această carte, însă nu sunt convins că nu va fi jucată.
Pericolul consta în faptul că va fi păcălită aproape întreaga lume, inclusiv majoritatea oamenilor care cred că știu ce se întâmplă cu OZN-urile și programele secrete. Acest tip de efort este denumit „indiciu și avertisment înșelător” sau „I&A fals”, prin care înscenezi ceva ce pare a fi un atac din partea inamicului însă nu este.
Este un eveniment înscenat, destinat să îndeplinească anumite obiective strategice, precum incidentul din Golful Tonkin (aceasta a fost operațiune steag fals, motivul declanșării războiului din Vietnam, n.b.). Pentru a extinde războiul din Vietnam și a mări fondurile și trupele am orchestrat ceea ce a părut a fi un atac asupra bunurilor noastre. Astfel eu numesc intenția lor „Planul Golfului Tonkin Cosmic”. Ar lua prin surprindere pe întreaga lume.
Acum, singurul mod prin care oamenii nu ar mai fi luați prin surprindere este ca ei să cunoască adevărul. Iată de ce am simțit că era atât de important pentru G.A. și pentru oameni ca el să iasă din anonimat, să spună cum stau lucrurile, să dea nume și să vorbească despre acest plan.
Wernher von Braun (fost elev al lui Hermann Oberth, născut la Timișoara, a fost creierul nazist al rachetelor V1 și V2 din al doilea RM, care prin operațiunea Paperclip a fost luat de SUA după război și a dezvoltat programul spațial Apollo, n.b.) i-a spus lui Carol Rosin, când se afla aproape pe patul de moarte, că aceste programe secrete vor încerca să plaseze arme în spațiu și că vor falsifica evenimente extraterestre și vor înscena un atac. A prevenit-o că va fi un mare pericol pentru lume. A mai spus însă un lucru pe care eu l-am rugat pe Carol să nu-l dezvăluie în timpul evenimentelor proiectului Disclosure: von Braun a afirmat că există arme electronice care au capacitatea de a afecta comportamentul și deciziile. Aceste așa-numite arme psihotronice reprezintă cea mai mare amenințare.
Aproximativ în această perioadă am avut o întrunire în Colorado. A fost prezentă o femeie care a lucrat într-o companie care se ocupa cu aceste tehnologii și a fost de față atunci când au fost utilizate. Operatorul acționa un buton și făcea, de exemplu, ca membrii unui consiliu director să ajungă la un acord în câteva minute sau, rotind butonul în cealaltă parte, putea determina certuri și ostilități care se terminau într-un haos total.
Cunoșteam și alți oameni care au lucrat cu E-Systems, Raytheon, SAIC și EG&G care se ocupau cu asemenea dispozitive electronice sofisticate și au văzut la rândul lor versiuni ale acestor dispozitive de manipulare.
Uneori mă uit la lume și la unii oameni cu care trebuie să lucrez și sunt convins de faptul că au fost transformați în niște marionete deoarece este ilogic ca oamenii să se comporte în anumite moduri; aparent ca după un scenariu prestabilit.
Unii oameni de știință care dispun de tehnologii free-energy au fost ținta unor sisteme de credințe și tipare comportamentale prestabilite care i-au împiedicat să facă publice aceste dispozitive. Toți par să aibă aceleași probleme de personalitate și comportamente cu oscilații instabile între speranță și paranoia.
Așadar tehnologiile vor rămâne întotdeauna ascunse – sau nu vor fi niciodată terminate.
Vom vedea acest lucru repetându-se din nou și din nou...
